HMS Terror – Dan Simmons


IMG_5793 Titlu: HMS Terror

 Autor:  Dan Simmons

Editura: Nemira

Atunci când apar fel de fel de idei, mistere, legende şi zvonuri ce stârnesc curiozitatea, adrenalina şi gustul aventurilor cresc. Într-un secol în care explorările arctice erau în mare vogă, Imperiul Britanic a acumulat un număr impresionant de astfel de aventuri.
Expediţia lui Sir Jhon Flanklin trebuia să fie una de proporţi, cu o reuşită sigură. Din nefericire, a devenit contrariul. A ajuns un mister, conducând treptat la cea mai mare expediţie de căutare.

 Când vine vorba de marile secrete ale lumii, expediţia este unul din misterele neelucidate. Asemănat cu un puzzle imens, din care lipsesc piese, chiar şi în prezent, cărţile lui Dan Simmons sunt bazate pe fapte reale, care însă îţi lasă posibilitatea de a te gândii la mii de lucruri ce par aproape imposibile.

Dacă există ceva ce îmi poate stârnii curiozitatea acel ceva sunt cărţile lui Dan Simmons. Ştie exact cum trebuiesc spuse poveştile pentru ca oamenii să fie prinşi în lumea lui.

 În jurul anului 1845, mai mult sau mai puţin, Sir Jhon Franklin este pus în funcţia de comandant al unei expediţii de proporţii. Amiralitatea Britanică doreşte cu orice preţ să descopere necunoscutul: Pasajul de Nord-Vest către Asia – în aceea perioadă fiind doar o teorie, o rută mult mai rapidă de comerţ. Deşi Sir Franklin nu este prima variantă a statului, el acceptă să preia întreaga expediţie de cercetare şi iată cum în mai al aceluiaşi an, din portul britanic pornesc spre necunoscut două nave: HMS Erebus şi HMS Terror.
Întreaga expediţie fusese foarte bine pusă la punct. Cele două nave britanice, foste neve de război fuseseră adaptate pentru explorări în zona îngheţată a Globului. Fiind dotate cu cea mai nouă tehnică a vremii, Erebus şi Terror erau pregătite pentru călătorie. La bord, echipajul format din 130 de oameni, dintre care 24 erau ofiţeri, fuseseră şi ei aprovizionaţi cu mâncare şi suc de lămâie pentru aproximativ 3 ani.

 În ciuda faptului că întreaga expediţie fusese gândită în cel mai mic detaliu, la finalul căreia Anglia avea să aşeze pe hartă noi teritorii şi o rută maritimă rapidă, navele se pierd pentru totdeauna.
 La aproape 3 ani de la dispariţia celor două vase de război, Amiralitatea britanică ascultă rugăminţile insistente ale soţiei lui Sir Franklin, Lady Jane Franklin, plecând în căutarea celor două nave.
 Mărturiile populatiilor inuite locale, dar şi misinuile fără vreun rezultat din ultimii ani, oferă povestea sumbră a nevlor, Erebus şi Terror. Refuzând să creadă că soţul ei este mort, Lady Franklin porneşte pe cont propriu în diverse misiuni, însă fără succes. Toate aceste misiuni inutile de salvare pornite de Lady Franklin, lasă însă mii de întrebări fără răspuns, mărturiile inuiţilor din zona presupusului naufragiu spunând o poveste cu totul aparte.

 166 de ani mai târziu, echipamentele şi tehnicile moderne ajută cercetătorii să aranjeze puzzle-ul, însă misterul continuă.
 Plecând într-o expediţie polară, Erebus şi Terror au fost, încă din 1845, prinse în gheaţă, cercetătorii susţinând că acestea au fost blocate în apropierea insulei King William. Astfel, marinarii au rămas prinşi pe nave vreme de 3 ani. Diferitele boli precum: TBC, hioptermie, complicaţii apărute după degerături, otrăvirea cu plumb sau pneumonie, au fost suficient de puternice să distrugă un întreg echipaj.

 Dan Simmons face, aşadar, o muncă dublă. Pe lângă cea de scriitor, acesta devine arheolog, culegând informaţii despre naufragiu şi punând indiciile cap la cap. Totodată el încearcă să dea explicaţi diferitelor întrebări ce încă îi macină pe mulţi: mesajele (de pe aceeaşi bucată de hârtie) scrise la momente diferite, jurnalul codat al unui marinar, obiectele personale ajunse în mâna inuiţilor şi multe alte lucruri ce ridică şi azi semne de întrebare. În acelaşi timp, în cele două volume care spun povestea navelor HMS Erebus şi HMS Terror, Dan Simmons oferă cititorilor o explicaţie supranaturală, cu origini strâns legate de cultura inuită din zonă.

 La mai puţin de două luni de la apariţia cărţiilor în română, în luna septembrie a lui 2014, guvernul canadian aruncă bomba: nava de război, transformată în navă de expediţie HMS Erebus a fost găsită, scufundată în apropierea insulei King William, nu la foarte mare adâncime. Este un nou punct de plecare pentru marii cercetători ai lumii, însă este şi o descoperire ce ridică noi semne de întrebare, ce mai mare fiind: HMS Terror, unde a dispărut?

Sinopsis

Volumul I

„Întinderile arctice mi-au adus aminte de ultimele scene din Frankenstein de Mary Shelley, unde soarta azvârle omul şi monstrul într-o lume ostilă, şi de Beowulf, unde o creatură din sălbăticie se năpusteşte asupra oamenilor. O carte ca un mare aisberg în mişcare, pe care o recomand cu toată convingerea. “

(Adam Roberts, Strange Horizons)

 ” Un roman care îţi dă fiori, cu atât mai mult cu cât porneşte de la realitate”

(The Guardian)

 „O saga strălucitoare… Romanul e reuşită mai ales datorită interacţiunii complicate, în permanentă schimbare, dintre personaje. Ostilitatea scoate la suprafaţă tot ce e mai rău şi tot ce e mai bun în fiinţa umană. Într-un decor alb, pustiu, neiertător, oamenii devin sălbatici, curajoşi, credincioşi, laşi. “

(USA Today)

 Volumul II

 Oamenii de la bordul vasului HMS Terror, care a luat parte la Expediţia Franklin din 1845, pătrund într-o a doua vară de la Cercul Arctic, într-un înspăimântător peisaj de gheaţă. Frigul nu cedează nicio clipă, cărbunii şi proviziile sunt pe ducă, iar călătorii se luptă să supravieţuiască. Numai că marele lor duşman este şi mai înspăimântător. În bezna neclintită se ascunde ceva: un adversar nevăzut, un monstru dornic să pătrundă peste tot.

 „O carte monstruoasă, în care Dan Simmons îşi arată pe deplin forţă.”

(The Times Literary Supplement)

 „E posibil ca HMS Terror să fie cea mai bună carte de până acum a lui Dan Simmons: o poveste care te cucereşte pentru totdeauna, o combinaţie de mitologie înfricoşătoare, horror care-ţi dă fiori şi aventuri fidele întâmplărilor istorice. “

(Seattle Times)

” Această combinaţie de realism istoric, horror gotic şi mitologie antică nu e puţin lucru, mai ales când păseşti pe o gheaţă fragilă. Fără talentul de povestitor al lui Simmons, gheaţa s-ar fi spart. În pofida dimensiunilor împovărătoare, HMS Terror se dovedeşte a fi o lectură provocatoare (…).”

(The Washington Post)


Missimperfect12.

Lecţia de colorat

large
Din toate zilele pe care le are, un om învaţă să aprecieze viaţă abia în ultimele sale clipe. Nimeni nu realizează cât de repede trece timpul şi foarte puţin au învăţat să se folosească de fiecare stare, amintire şi emoţie pentru a îşi colora viaţa. Ce este viaţa? Viaţa este exact ca o carte de colorat, iar noi suntem cei care îşi aleg culorile pentru fiecare desen, fiecare clipă.
 Anii sunt paginile cărţii şi fiecare moment reprezintă câte un desen alb-negru ce trebuie colorat. Mai mic sau mai mare, simplu sau cu numeroase detalii desenele vor reprezenta momentele importante ale vieţii. Zilele vor fi întotdeauna conturate mult mai intens – fiind mult mai clare – în timp ce nopţile vor lăsa mereu loc interpretărilor. De-a lungul timpului fiecare filă îşi va spune povestea. Uneori vom dori să arătăm desenele noastre şi altora, aletori vom împărţii planşele cu cineva – colorând împreună.

 Deschizând cutia cu felurite culori vom înţeleg că amintirile vor fi întotdeauna culorile reci şi tocite. Timpul îşi va spune, ca de obicei, cuvântul şi va lăsa mereu loc unor noi culori. Creioanele cele mai tocite sau care nu vor mai putea fi vreodată ascuţite reprezintă culorile cu care ne-am desenat copilăria. Primii paşi, primele cuvinte rostite, prima jucărie, primii prieteni, dar şi primul căţeluş cu care obişnuiam să ne jucăm o zi întreagă vor avea o nuanţă unică şi intensă. Cu cât adăugăm tot mai multe desene, culorile îşi pierd din intensitate şi strălucire, însă vom descoperii noi combinaţii de culori, de nuanţe.
 Stările şi emoţiile puternice vor fi mereu nuanţele calde., ce le vom putea ascuţi în orice clipă a vieţii, resimţind gustul şi intensitatea la nesfârşit. Vom colora fiecare clipă fie ea tristă, fie ea frumoasă. Vom încerca să rupem foile murdărite şi vom încerca să acoperim culorile şterse.large-2

 Fiecare pagină va avea într-un colţişor scris mic şi înghesuit câte un cuvânt ce ne va aduce mereu aminte de persoanele care au trecut prin viaţa noastră, dar şi de cele care au rămas. Ne vor aduce aminte de clipele în care am căutat un sprijin, un refugiu, o speranţă, dar şi de clipele în care noi am fost refugiu pentru alţii.
 Zâmbete, vise, dorinţe, inimi, toate vor prinde o culoare specială. Toate se vor regăsi în paginile îngălbenite de veacuri, dar vor lăsa suficient spaţiu pentru noi desene. Vom învăţa să pictăm un curcubeu, chiar dacă în urmă cu o pagină am desenat o furtună. Vom colora cerul cu mii de nuanţe şi vom aprinde fiecare stea pentru a îi da strălucire. Nu vom sta pe gânduri şi vom împlinim dorinţe cum nu vom ezita să fim fericiţi văzându-i pe alţii zâmbind.

 Balanţa se va înclina întondeauna în favoarea ta, trebuie doar să te poţi ridica de la sol şi să îţi conturezi scările pe care vei urca până la norul pe care vrei să îl atingi. Deşi timpul te va împiedica să dai vaiţă desenelor tale nu înceta să speri – lăsându-le alb-negru – viaţa are şi tonuri de gri.

____________________________________________________________

large-1

 Nota autoarei: Am obişnuit întotdeauna să închid ochii şi să asemăn persoanele, sunetele şi cuvintele cu diferite culori. Nu mare mi-a fost mirarea când am descoperit că lucrurilor care le asemănasem aceleaşi nuanţe aveau strânsă legătură – atât între ele cât şi cu amintirile mele. Timpul m-a învăţat cum să colorez, după am dat viaţă fiecărei file, iar acum împart desenele cu o altă inimă.

 Missimperfect12.

Forţe noi

 Da! Se vede clar! Am revenit cu forţe noi! Deşi am avut o perioadă destul de lungă în care se părea că am abandonat totul, lucrurile nu sunt chiar aşa. Anul ăsta a fost unul foarte agitat pentru mine, ştiţi probabil cum e: ultimul an de liceu, balul de absolvire, examenul de Bacalaureat, admiterea la facultate, chiria şi toate cele trebuiesc puse la punct. Acum, că timpul îmi este în favoare şi sunt ceva mai liberă am revenit cu forţe proaspete. Suntem puşi pe treabă.
Mulţi pupici şi mă bucur să vă revăd pe toţi!

 Missimperfect12.

Noi avem puterea!

 Fiind extrem de şocată de tot ceea ce s-a întâmplat weekend’ul trecut, dar şi în cursul săptămânii curente, nu am reuşit să mai mă exprim. Recunosc cu mâna pe inimă că am fost afectată în mod direct şi regret tot ceea ce s-a întâmplat. Deşi s-au împărţit mii de opinii legate de evenimentul ce a marcat o întreagă naţiune, încep să îmi ridic semne de întrebare. Chiar dacă sunt oarecum de acord cu anumite idei ce au circulat (şi încă circulă) pe internet, am să încerc să ajut cât pot.
 Cum niciodată nu am suportat corpuţia din propiria ţară, consider că a venit momentul adevărului. Deşi într-un mod tragic, poporul român a conştientizat, deschizând ochii, toate mizeriile din jurul său. Mă indignă foarte mult cum totul a fost atât de repede muşamalizat.
Mulţi au considerat carnagiul de la clubul Colectiv fiind un incendiu premeditat, eu culmea, sunt de aceeaşi părere. Lucrurile nu sunt chiar aşa cum autorităţile le arată, însă nu vreau să intru foarte mult în detalii, deoarece sunt deja scârbită de tot sistemul.

12193555_1521219984863875_5578153023354697373_nTot ceea ce s-a întâmplat în clubul Colectiv, mi-a dat fiori. Pentru majoritatea dintre noi încă se ţine doliu şi mulţi vă gândiţi ce aţi fi făcut dacă în acea seară aţi fi fost acolo. Multe voci îi condamnă pe cei prezenţi, spunând că sunt satanişti. Pentru cei ce vor îndrăzni să mă critice, vreau să le transmit următorul mesaj: „Nu mă înteresează!”
Înainte de a deschide gura, ar trebui să vă analizaţi puţin, atât pe voi, cât şi situaţia. Incendiul putea avea loc oriunde, nu prea contează genul de muzică ascultat! Este absurd şi pentru a face o afirmaţie în care acuzi nişte oameni că ascultă un alt gen de muzică faţă de tine, este prostie pură.
Referitor la acţiunile de salvare, jos pălăria în faţa asistentelor, medicilor, poliţiştilor, pompierilor, dar şi oamenilor simplii ce au fost acolo şi am ajutat cum au putut. Încă se donează sânge pentru a ajuta şi asta voi face şi eu în următoarele zile. Nu am cuvinte suficiente să vorbesc foarte mult despre acest incident, e mult prea mult de suportat şi îndurat.

 Dumnezeu să îi ierte şi să îi odihnească în pace pe cei morţi în clubul Colectiv.

aVX8WGd_700b Revenind la personalităţile ce în zilele trecute au tot apărut pe micul ecran, în presă, sau care nu au schiţat nici măcar un gest, pot spune că mulţi au încercat să îşi joace rolul. Spre ghinionul lor, foarte mulţi dintre noi am refuzat să mai înghiţim toate mizeriile lor. Bucureştiul se revoltă împotriva Guvernului şi odată cu el întreaga ţară. Nu sunt suprinzătoare demisiile ce curg lanţ. Era timpul unei schimbări, era timpul pentru un viitor mai bun. România se trezeşte, la noi este puterea! Cum se face că dintr-un salariu de bugetar… ajungi milionar sau miliardar în euro peste noapte?
Protestele ce urmează au un scop precis. Vrem o schimbare! Îmi pare foarte rău că nu pot fi alături fizic, de cei ce sunt de aceeaşi părere cu mine, însă îi susţin şi îi apreciez. Abia acum se vede cât de unit este poporul român, abia acum se vede cine se simte vinovat pentru toate prostiile, abia acum se vede cine e de partea noastră. Cei ce vor vrea să ne susţină ni se vor alătura, cine este împotriva noastră va demisiona sau nu va implica.

Missimperfect12.

Aroma amorului

Atunci când vrei să fi originală faci tot ceea ce poţi să îţi depăşeşti standardele. Cauţi perfecţiunea în tot ceea ce faci, de la machiajul perfect, hainele ideale, până la parfumul ce va întoarce capetele tuturor.
Dacă diamantele sunt cele mai bune prietene ale femeilor, parfumurile şi aromele ce le învăluiesc pe doamne şi domnişoare sunt secretul ce le fac să strălucească.

superblog-katy-perrys-mad-potion-coty-sponsor-superblog Atunci când am descoperit parfumul Mad Potion mi-am dat seama că nu este un simplu parfum. Aroma sa fină era exact ce căutam de o perioadă bună, dar ce nu îmi dădeam seama era micul secret al parfumului.
Dacă ar fi să facem un exerciţiu de imaginaţie, ştiind că marii parfumieri ai lumii ar vrea să descopere aromele şi secretele tale, atunci e momentul să visăm.

– Trebuie să ne spui, ce aromă este? a întrebat contrariat Francois Rance.

– Nu ştiu dacă ar fi bine să vă destăinui micul meu secret, am continuat întorcându-le spatele parfumierilor ce se aflau în camera cea mare a conacului.

 Am păşit încrezătoare în micuţul meu laborator, în timp ce zâmbeam auzind şoaptele ce acopereau salonul. Toţi cei prezenţi erau parfumieri de renume, dar eu? Eu am fost mereu o nonconformistă, cea care niciodată nu a respectat regulile şi viaţa.

– Revenind la micul tău secret, mademoiselle, cum se numeşte această esenţă ce îţi acoperă firea misterioasă? l-am auzit pe Francois undeva în spatele meu.

 Am ignorat vorbele sale şi am continuat ceea ce începusem. Nu aveam de gând să îi arăt micul meu truc, însă parfumul meu era gata… lipseau doar 3 ingrediente unice: un nor grei, ce prevestea ploaia, o rază de soare din zori şi un strop de iubire pură.
Am zâmbit larg şi ridicând cutia de lângă masă, am spus:

 – Te rog să te apropii. Îţi voi dezvălui micul meu secret.

Francois s-a apropiat temător, fără a spune nimic. M-a privit circumspect şi speriat atunci când din micuţa cutine am scos un borcan în care aveam închis un nor cenuşiu, unul în care aveam o rază de soare şi o sticluţă cu o esenţă mov. Privindu-mă atent a aşteptat să termin, mirosind într-un final parfumul meu.

 – Acum înţeleg care este micul tău secret! a spus acesta făcându-mi cu ochiul şi chicotind.

 Acest articol a fost scris pentru SuperBlog2015.

 Missimperfect12.

Colţ de Paradis


Lucrând foarte intens în ultima vreme, nu prea am mai avut timp să mă ocup de micile şi nevinovatele mele pasiuni. Azi, revenind în forţă, am hotărât să termin „restanţele” ce mi-au rămas, dar nu am uitat nici de micul meu Colţ de Rai pe care voiam să îl reamenajez.
Muncind din greu, am hotărât să apelez la câţiva „prieteni”. Având un card de credit m-am gândit că îmi va fi foarte simplu să reamenajez, însă ce poate fi şi mai bine decât asta? Simplu: o rată fără dombândă.
large (3)

M-am înscris aşadar, în programul Star, mi-am făcut un card de cumpărături, şi am ajuns şi la partea care îmi place cel mai mult… cumpărăturile. Având 5.000 de € şi câteva puncte Star totul a mers perfect.
 Cum stă treaba cu punctele Star? Ei bine la fiecare 1 leu plătit primesc câte 1 punct Star pe care le pot folosi în magazinele partenere, şi asta am şi făcut.
Am schimbat mobilierul, mi-am cumpărat ceva materiale pentru „micile bucurii” ,pe care le fac cu drag,  dar şi câteva lucruri ce au înfrumuseţat Colţul meu de Paradis.

Pot spune că era şi timpul ca lucrurile mele să fie aşezate la locurile lor. Cărţile, uneltele pentru „micile bucurii”, computerul la care lucrez mereu, iar acum, când văd totul atât de perfect, sunt foarte încântată şi mulţumită.😀

 Articolul a fost scris pentru SuperBlog 2015.

Missimperfect12.

Scrisori în miez de noapte

large (5)” Cu siguranţă nu îţi vei aminti de mine acum, după atâta amar de timp, dar până la final vei ajunge să simţi tot ce simt şi eu.”

  Amintirea este o ancoră a trecutului prinsă în ţărmurile prezentului şi spălată de viitoarele valuri. Acum, în puterea nopţii, când toată lumea doarme, iar luna ascultă şoaptele mele, am prins ancora amintindu-mi de cei doi necunoscuţi de pe aleile pustii ale parcului. Stăteau împreună pe ultima bancă a străduţei principale. Cu siguranţă i-ai observat şi ce este cert… te-ai recunoscut, aşa cum în această clipă ţi-ai adus aminte de mine.

 Momentele frumoase ce îţi năvălesc acum prin minte mă amăgesc de nopţi bune. Atunci când liniştea învăluie totul te regăsesc de mii de ori, în mii de locuri. Închizând ochii încep să număr, cu speranţa că vei fi acolo când voi termina numărătoarea şi voi deschide ochii.

 Acum, după atâta timp, îţi vei aduce aminte de mine, de străina alături de care ţi-ai pierdut atâtea zile însorite şi atâtea nopţi furtunoase. Orele pierdute în care reuşeai să îţi deschizi sufletul, vindecându-ţi rănile vor fi amintiri vi. Vei simţi din nou parfumul nopţilor în care furtuna deranja liniştea ce en acoperea. În acele clipe sunetul vocii tale şi căldura corpului tău erau tot ce aveam nevoie.

 Deşi mă doare, m-am obişnuit cu lipsa ta, aşa cum şi tu te vei obişnui cu timpul. Treptat, vei simţi tot ceea ce am simţit şi eu. Vei simţi cum noaptea îţi răneşte corpul şi inima, în timp ce ziua îţi va trezi conştiinţa, făcând-o să te macine. Luna va fi singura care te va mai asculta, soarele singurul care te va mai încălzii, iar stelele singurele care îţi vor zâmbi.

” Acum, că ai ajuns la final, că simţi tot ceea ce am simţit, că ţi-ai adus aminte de srăina căreia îi spuneai că o iubeşti… este prea târziu. Străina din viaţa ta nu mai cunoaşte emoţiile.”

 Missimperfect12.