Nopti Intunecate – Partea a 4-a

Camera era luminata de doua neoane care aruncau umbre pe peretii verde-praz. Usa de la balcon era intredeschisa, pentru ca seara de vara era sufocant de calda. Stateam pe covor, sprijinita de marginea patului, cu mana in punga interminabila de chipsuri cu sare. In stanga, statea Raluca, cu pielea usor mai palida si cearcane din cauza ca nu reusea sa dorma noaptea. In rest, insa, era ea din totdeauna. Ana se intinsese pe spate, privind ganditoare la tavan, langa Madalina, care era asezata turceste, cu urmele de zgarieturi aproape vindecate. George abia venise si era inca in picioare, privindu-ne, cu o bucata de hartie in mana.

– Am reusit, spuse el, cu un zambet larg.

Ne-am ridicat toate instantaneu. Stiam ce inseamna. George descifrase mesajul de pe pagina gasita in casa doctorului. Se lasa linistea, cu totii asteptand sa vorbeasca cineva.

– Ce scrie? zise Ana, in cele din urma.

– Pai… am lucrat o saptamana, incepu el. Mi-am dat seama ca literele sunt amestecate, dar am sperat sa existe un fel de model…

– Nu conteaza, zise Madalina usor enervata, dovedind ca personalitatea ii ramasese intacta. Zi odata ce scrie.

Ne intinse o pagina de caiet de matematica, pe care erau scrise in graba cateva randuri:

„mea. Orasul nu e foarte mare, dar stiu ca aici voi gasi ce tacu caut. I-am simtit chemarea de la kilometri intregi, iar acum este mai aproape ca niciodata. Ea doarme, cum a facut si pana acum, dar presimt ca se va trezi (curand?). Oare ce o sa spuna cand va vedea totul atat de schimbat ? Oare o sa fie suparata pe mine ? O sa fie bucuroasa sa primesca o a doua sansa ? Nu cred ca pot indrazni sa sper ca av va ramane, dar imi doresc macar o iertare, ceva care sa-mi”

Deci, femeia din casa urma sa se „trezeasca” . Am privit fascinata la descoperirea lui George, iritata de intrebarile pe care le ridica, infinit mai multe decat raspunsurile pe care le oferea. Cine era femeia aceea? Care era povestea ei si a doctorului? Si care era lucrul care il „chemase” pe doctor in orasul acesta „nu foarte mare”?

– Multumesc, George, am zis, totusi, stiind ca vom reusi sa gasim semnificatia impreuna.

George zambi, oarecum obosit, ceea ce ma facu sa ma simt vinovata ca l-am rugat sa descifreze mesajul. Ana ne invita pe toti in bucatarie, ca sa sarbatorim cu o pizza. Se indrepta spre usa si, chiar in clipa in care atinse clanta, Raluca spuse:

– E incuiata.

Toate capetele din camera s-au intors spre ea, surprinse sa afle ca are dreptate.

– Cum ai stiut? a intrebat Ana.

– Pur si simplu, a raspuns ea, fie ascunzandu-ne ceva, fie neavand alta explicatie.

Dar nu prea conta acum, doar daca Raluca nu avea puteri magice care sa ne scoata din camera. Usa era incuiata, o usa fara cheie pe care nimeni nu o atinsese. Am incercat sa o doboram, dar parea deodata facuta din otel. Simteam frica zburlindu-mi firele de par de pe brate. Ana ma vazu si se duse sa inchida geamurile de la balcon. Trase perdeaua, pasi, apoi un tipat ne facu pe toti sa tresarim. Ana nu se mai intorcea, si am simtit cum genunchi incep sa-mi cedeze. Am facut doi pasi spre balcon, tinand-o de mana pe Madalina, pana cand pe geam se ivire siluete intunecate, care sclipeau din ochii albi stralucitori spre noi. Cineva alerga pe hol. Un zgomot puternic. Lumina se stinse…

Am vazut perdelele tragandu-se la o parte si dezvaluind stelele de afara, care se confundau aproape cu perechile de ochi. Madalina tipa ascutit si am simtit cum mana i se desprinde din a mea.

– Raluca? am soptit, incercand sa-i caut ochii verzi.

Nici un raspuns, dar se auzi alt zgomot, a ceva cazand. Din spate venira valuri de lumina, iar George ma lua de mana si am fugit impreuna peste usa lovita de podea. Nu m-am mai uitat sa vad fetele creaturilor de pe balcon, ci am fugit pana in hol, unde am ramas impietrita. Ne-am uitat unul la celalt, amandoi dorind, pentru cine stie ce motiv, sa ne intoarcem. George deja incepuse sa mearga, cufundandu-se, rapid, in intunericul noptii de afara. Am intinsa mana, apucand ezitant clanta. Dar n-am apucat sa o apas, pentru ca am observat o alta mana care ma apuca pe mine de umar. Era rece, alba, si parca insotita de un corp invizibil, ai carui ochi ma fixau cu o staruinta infioratoare. Se lasa iar intunericul, dar de data asta era altfel. Era un intuneric linistitor, intunericul din fiecare noapte, cand ochii se inchid si adorm…

 

Am deschis ochii si trebuia sa fi dormit, pentru ca tocmai ma trezisem. Camera din jur era frumoasa, familiara, si totusi complet straina. Am intors capul pe geam si privelistea de afara a facut sa para ca visul inca nu se terminase.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s