Je tire un signal d’alarm

large De ani buni se spune că trăim într-o ţară democratică, însă nu toţi ştiu sensul cuvântului “democratic”.  Majoritatea parlamentarilor au ajuns să profite de acest sistem, iar noi… noi suntem prea orbi să vedem. Majoritatea de care nu am auzit în viaţa noastră au ajuns milionari, ba chiar miliardari peste noapte şi mă întreb oare din ce ? Muncă cinstită? Ha… asta ar fi o glumă foarte bună. Democraţia înseamnă libertate, dar nu orice libertate. Democraţia nu o să permite niciodată libertatea de a profita de oamenii care muncesc şi nu îţi oferă libertatea de a te face cunoscut sau bogat pe munca altuia. Unii muncesc o viaţă pentru a îşi împlini un vis simplu, alţii se folosesc de cei din jur pentru a îşi satisface capriciile. La ei banii curg de parcă îi aruncă de la balcon, iar acum ne întrebăm probabil de unde atâta ipocrizie şi egoism? Unii mor de foame, firg sau alte nenorociri, iar ei aruncă cu banii de parcă i-ar fi făcut ei, de parcă i-ar fi muncit.

 Avem multe biserici. Păcătuim cam des, însă sunt pline de femei măritate din interes, nu din dragoste. Atâtea mondenităţi care habar nu au să vorbească ne dau lecţii de viaţă, dar ce e cel mai grav e că şi cei ce ne conduc nu îşi cunosc limba maternă şi au pretenţia să cunoască limbi străine. Cică au două, trei facultăţi, dar nu sunt în stare să lege două cuvinte între ele. Domnişoare pline de silicon ajung vedete şi asta nu pentru că au talent, din contră,  pentru că au gura suficient de mare, că pot ţine un scandal aprins si luni întregi. Serios.. unii fac compromisuri în care nici ei nu cred, odată ajunşi unde vor au uitat ce au promis. Mediul afacerist la noi e din ce în ce mai trist, se pare că se face în stil maratonist. Spitalul de nebuni are găuri în gard şi mulţi dintre noi ne întrebăm cum de întâlnim atâţia, atât în mediul audio-vizual cât şi la conducere. Majoritatea şi-au învăţat bine textele, atunci când sunt luaţi la întrebări de poliţie ştiu ce au de zis, dar oare până când? Şi oare ploiţia mai e cum a fost?

 Dacă mâine ar porni un război ar fi de tot râsul, noi am fi de tot râsul. Dacă ni s-ar cere să ne omorâm între noi am face-o. Nu am opri nici un raid aerian atunci când ar fi un scandal.

 Sunt destui criminali, destui hoţi, destui răufăcători care scapă. Mă întreb… dacă acum… când nu am văzut totul nimic nu mă mai miră… pe la 30 de ani ce o să mai văd?

  Încearcă să ai ceva de zis împotriva lor, ceva rău la adresa lor, încearcă să spui ceea ce vezi, adevărul ce îţi este pus pe tavă şi te trag la răspundere. Ciudat e că ai dreptul la o opinie, ai dreptul la cuvânt. Mai nou.. dacă încerci să faci ceva pe propriile forţe eşti muritor de foame.

 Cineva îmi spunea cândva: “Nu înceta niciodată să visezi că vei putea schimba lumea, cândva visul se va împlini.”. Avem destulă forţă, destul sprijin şi destulă inteligenţă să ne schimbăm propria lume, dacă nu pentru noi… măcar pentru următoarele generaţii. Dacă nu le pasă lor şi nu pot fi oameni, pe noi ce ne-ar împiedica să fim oameni cu noi înşine? Mulţi pleacă din ţară, putini se mai întorc. Şi acum mă întreb unde e conştiinţa naţională de altă dată? Brusc ne-a dispărut sângele şi spiritul latin? Eşti român? Încă ai timp să o dovedeşti. Niciodată nu e prea târziu.

____________________________________________________________

 Nota Autoarei: Am fost anunţată încă de când m-am apucat de scris acest capitol că voi fi judecată aspru pentru că am judecat la rândul meu atât de multe lucruri, dar să fiu sinceră nu îmi mai pasă deoarece am judecat ceea ce văd, lumea în care mulţi dintre noi trăiesc. Sincer? Nu îmi pasă de părerea celor care se simt cu musca pe căciulă şi care mă vor vedea ca pe o ameninţare. Ţara e plină de idioţi şi inculţi. Ce e şi mai grav e că unii ne conduc. Iar acum stau şi mă gândesc: chiar vrem sa le înmulţim numărul? Ar trebui să fim mândrii că suntem români, ar trebui să ne mândrim cu ţara noastră, cu tradiţiile noastre. Mulţi vor spune că nu e bine ceea ce am făcut, că am exagerat, dar mă gândesc: oare câţi au înţeles ceva din toate astea? Mama spunea mereu că dacă vreau să ajung sus trebuie să mă bazez pe forţele proprii.

 Ca un pictor să se exprime foloseşte culorile, ca un sculptor să se exprime foloseşte volumele, ca un muzician să se exprime foloseşte sunetele şi notele muzicale, eu… eu folosesc cuvintele.

Anunțuri

10 gânduri despre „Je tire un signal d’alarm

  1. calinakimu spune:

    Nu a fost nu este si nu va fi democraţie…Este inaplicabilă. Singura cale corectă pe care o poate urma societatea este MERITOCRAŢIA, o cale naturală pe care o gasim ca expresie a moduluicum funcţioneaya însăşi Universul.
    Nu cred ca soluţia este sa visam la o lume mai bună, visele sunt reacţii ale cunoştinţelor acumulate în memorie. Va trebui în schimb să conştientizăm realitatea interioara, acolo vom căpăta răspunsurile curecte pe care le putem face mai apoi posibile să se manifeste şi în afara noastră.

  2. … şi uneori e atât de greu să ajungi „sus” prin forţe proprii…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s