Ce citim luna asta?

 Xt21WWEQLf” Cei care nu citesc sau citesc atât de puţin încât se poate spune că nu citesc sunt mult mai săraci sufleteşte şi spiritual decât cei care citesc. Absenţa lecturii îi limitează la propria experienţă de viaţă şi îi lipseşte de experienţele exemplare, uneori, ale celor care scriu”

 În ultima perioadă nu am mai apucat să scriu la povestea mea şi din păcate nici nu am mai avut timp să citesc ceva bun. Spre norocul meu, astăzi, cei de la Editura Nemira mi-au făcut o mare supriză şi mi-au trimis ceva volume pe care abia aştept să le savurez. Le mulţumesc din toată inima, deoarece chiar m-au surprins şi în acelaşi timp le mulţumesc pentru încredere şi sprijin. Fără prea multe introduceri, iată ce îmi propun să citesc şi să vă prezint:

IMG_5790edited 1. Doctor Sleep – Stephen King

 Stephen King se întoarce la universul pe care l-a creat şi l-a explorat în Shining. Dan Torrance, angajat într-un azil de bătrâni, trebuie să salveze o fetiţă din ghearele unei grupări de criminali cu puteri paranormale. Urmează o luptă complicată între bine şi rău, o poveste extraordinară, care va încânta milioanele de cititori ce s-au delectat cu Shining şi-i va cuceri pe cei care păşesc acum în ţinuturile lui Stephen King.

 „ Scriitorul trebuie să atace zona de confort a cititorului. Să-i intre sub piele şi să-l facă să reacţioneze.“

Stephen King

  2. Furnicile (volumul 1 şi volumul 2) – Bernard Werber IMG_5791edited

  Volumul I : În timp ce citiţi aceste rânduri, pe planetă se nasc şapte sute de milioane de furnici. Această comunitate imensă are oraşele ei, ierarhiile ei, coloniile ei, precum şi o limbă proprie, sclavii, mercenarii sau armele ei. Iar forţa lor este uriaşă.
 Atunci când descinde în casa moştenită de la un unchi entomolog, Jonathan Wells ştie că o să dea piept cu armata furnicilor. Cititorii îl însoţesc în monstruoasa şi palpitanta lume a acestor fiinţe infraterestre, într-un SF în care suspansul şi groaza se întâlnesc în fiecare pagină. Ştiinţa şi imaginaţia se dezvăluie într-un roman fără termen de comparaţie.

 Volumul II: Suntem zei sau suntem monştri? Pentru a afla un răspuns la această întrebare, o furnică plecă în recunoaştere. Trebuie să ne descopere lumea şi să treacă prin nenumărate peripeţii în civilizaţia noastră de uriaşi.
 În acelaşi timp, un grup de oameni de ştiinţă trăiesc un thriller halucinant şi, în cele din urmă, înţeleg complexitatea şi magia civilizaţiei furnicilor, atât de aproape de noi, şi totuşi atât de puţin cunoscută.
 Roman SF, roman de aventuri şi poveste filozofică, Ziua furnicilor se citeşte pe nerăsuflate. Înarmat cu ştiinţă contemporană, Bernard Werber continuă fascinanta odisee modernă care a început cu Furnicile şi oferă o carte de o profunzime uimitoare.

IMG_5792 3. Mireasma nopţii – Andrea Camilleri

  O persoană a dispărut cu câteva miliarde de lire, proprietatea localnicilor din Vigata. Urmează încă o dispariţie şi povestea se complică. Montalbano, inspectorul atât de pasionat de munca sa, trebuie să facă lumină. Încercând să descâlcească întâmplările, declanşează o anchetă la care participă întreaga echipă, cunoscută din celelalte romane. Mergând pe urmele infractorilor, descoperă un scenariu nebănuit.

 Romanul lui Andrea Camilleri, maestru al suspansului, e plin de surprize la fiecare pagină. Mireasma nopţii e încă o provocare pentru cititorii atraşi de literatura poliţistă.

 4. HMS Terror – Dan SimmonsIMG_5793

 Oamenii de la bordul vasului HMS Terror, care a luat parte la Expediţia Franklin din 1845, pătrund într-o a doua vară de la Cercul Arctic, într-un înspăimântător peisaj de gheaţă. Frigul nu cedează nicio clipă, cărbunii şi proviziile sunt pe ducă, iar călătorii se luptă să supravieţuiască. Numai că marele lor duşman este şi mai înspăimântător. În bezna neclintită se ascunde ceva: un adversar nevăzut, un monstru dornic să pătrundă peste tot.

Anunțuri

5 gânduri despre „Ce citim luna asta?

  1. Este foarte important sa studiem pentru a ne imbogati sufleteste si a percepe mai bine realitatea.Realitatea este formata din nivelul noastre de cunostinte si gradul nostru de constientizare.Astfel realitatea unei persoane poate fi iluzia altei persoane si luzia unei persoane,realitatea altei persoane.

  2. nicoletaliana spune:

    Wooow…super cartile…interesante toate…dar eu prefer cea de Stephen King…o sa mi-o adaug si eu in biblioteca mea 😉 Sa ai spor la citit 😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s