Cadourile săptămânii de la Nemira

 Deşi săptămâna asta am fost foarte ocupată cu facultatea, fiind primele săptămâni, ajunsă acasă am fost plăcut surpirinsă: curierul era foarte grăbit. Am semnat rapid, am luat în posesie un colet destul de măricel.
Fără prea multe întrebări am luat coletul şi am intrat grăbită în casă. Am avut (cât se poate de mult) grijă să nu stric ceva şi l-am desfăcut. Am primit aşadar, de la Editura Nemira, patru volmue pe care abia aştept să le savurez.
Aşadar, să facem o scurtă contabilizare:

img_20161014_1828241. Nu veţi avea ura mea (Antoine Leiris)

 Antoine Leiris şi-a pierdut soţia, Hélène Muyal-Leiris, pe 13 noiembrie 2015 în atacurile teroriste de la Bataclan, Paris. Răvăşit de durere, Leiris scrie o scrisoare deschisă către atacatorii care au omorât-o pe soţia lui. El refuză ca această crimă să îi definească viaţa sau pe cea a copilului lor, în vârstă de numai 17 luni la momentul atacului. Scrisoarea lui este preluată de ziare şi televiziuni din întreaga lume ca un manifest împotriva urii.
 În acest volum, Leiris spune întreaga poveste a luptei sale cu suferinţa după pierderea soţiei lui. Nu veţi avea ura mea este o carte de o frumuseţe sfâşietoare, despre cum el şi fiul lui, Melvil, au supravieţuit durerii. O carte plină de curaj şi sinceritate, care răspunde unei întrebări imposibile: cum pot să merg mai departe? O mărturie rară şi greu de uitat despre supravieţuire, ce transmite un îndemn universal la speranţă. Mesajul lui Leiris este o stea călăuzitoare în aceste vremuri întunecate. Despre cum numai dragostea poate învinge întotdeauna ura.

Nu veti avea ura mea este mărturia unei vieţi în trei, care trebuie dusă în doi.“

Le Monde

 2. Şaman (Kim Stanley Robinson)

 Thorn este şaman şi le transmite înţelepciunea şi poveştile sale celor care vor să-i calce pe urme. Heather este vindecătoare şi reuşeste să-i ţină împreună pe membrii grupului. Elga vine din altă lume şi aduce schimbarea. Loon, următorul şaman, este hotărât să-şi găsească propriul drum. Dar într-un univers atât de înşelător, drumul nu este niciodată uşor şi nu se ştie unde poate duce… Kim Stanley Robinson a scris povestea palpitantă a unui drum spre maturitate, conducându-ne totodată într-o călătorie înfricoşătoare în timp, acum treizeci de mii de ani.

 „Kim Stanley Robinson are o tehnică a naraţiunii impresionantă, iar bogăţia conceptelor sale şi a exprimării este uimitoare.“

Booklist

 „Cu ajutorul unei combinaţii de realism puternic şi realism magic de factură lirică, Robinson ne invită să ne ataşăm şi noi, cititorii, aşa cum personajele se ataşează intens, într-un mod profund personal, de ceea ce au.“

The New York Times Book Review

 3. Cu ultima suflare (Paul Kalanithi)

 La treizeci şi şase de ani, neurochirurgul Paul Kalanithi a descoperit că suferă de cancer la plămâni. A fost începutul unei schimbări tragice: medicul care tratează pacienţi în fază terminală s-a transformat într-un pacient care se luptă să trăiască. Iar viitorul pe care şi-l imagina împreună cu soţia s-a evaporat.
 Cu ultima suflare este cronica transformării sale dintr-un naiv student la Medicină, care se întreabă ce înseamnă o viaţă plină de sens, în neurochirurg, în pacient şi într-un tată care trebuie să-şi înfrunte propria moarte.
 De ce merită trăită viaţa? Ce faci când viitorul rămâne un etern prezent? Ce înseamnă să ai un copil când nu mai ai şansă la viaţă? Iată câteva dintre întrebările la care autorul acestei mărturii profund emoţionante caută răspuns. Cartea lui Paul Kalanithi este o meditaţie de neuitat despre înfruntarea morţii şi un elogiu al vieţii.

 „Cu ultima suflare este un gest emoţional care a meritat: o înduioşătoare şi meditativă cronică de familie, dar şi despre medicină şi literatură. În ciuda tonului întunecat, poartă un mesaj pozitiv.“

The Washington Post

 4. În noaptea timpului (Antonio Muñoz Molina)

Octombrie 1936.

 Arhitectul Ignacio Abel, a cărui poveste de dragoste se desfăşoară în paralel cu povestea de război din Spania, pleacă din Madridul mutilat spre o altă viaţă, pe un alt continent, spre un New York unde are şi o bună reputaţie, şi o iubită de care istoria, frica şi prejudecăţile îl despart. Trecând graniţele dintr-o Europa fărâmiţată, bărbatul se redescoperă neîncetat reflectat în fereastra trenului şi în propria conştiinţă. Printre războaie exterioare şi interioare, viaţa se construieşte necontenit, asemenea oraşelor proiectate de el însuşi. Printre dorinţe şi suferinţe, dragostea trăieşte fără linişte, aidoma epocii în care s-a născut.
 Amintind de Boris Pasternak, dar şi de Ernest Hemingway, capodopera lui Antonio Muñoz Molina face portretul unei lumi care dispare odată cu o iubire.

 „Un fel de Război şi pace pentru Războiul Civil din Spania, extraordinarul roman al lui Molina urmăreşte o mulţime de personaje, amestecând ficţiuni cu figuri reale, creionând atât rutina din vreme de pace, cât şi violenţa grotescă din vreme de război.“

Publishers Weekly

 „Cartea lui Antonio Muñoz Molina e aproape insuportabil de frumoasă: la fel ca toate clipele de iubire nebună.“

Marin-Malaicu Hondrari

 Nebunia poate continua. Editura Nemira aduce fel de fel de noutăţi ce nu trebuiesc ratate. Deşi îmi este destul de greu să mă adaptez cu noul stil de viaţă (mutatul dintr-un orăşel mic, în marea şi încălcita capitală) încerc să ţin pasul, citind. Pot spune că cititul e o cale de evadare, o cale prin care mă deconectez de cele din jur şi mă apropii de cei dragi.
Mulţumesc din tot sufletul echipei de la Nemira pentru cadoul făcut, iar vouă, cititorilor înrăiţi vă recomand cu mare drag cărţile publicate în ultima vreme la editura mea de suflet.

Missimperfect12.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s