Lecţia de colorat

large
Din toate zilele pe care le are, un om învaţă să aprecieze viaţă abia în ultimele sale clipe. Nimeni nu realizează cât de repede trece timpul şi foarte puţin au învăţat să se folosească de fiecare stare, amintire şi emoţie pentru a îşi colora viaţa. Ce este viaţa? Viaţa este exact ca o carte de colorat, iar noi suntem cei care îşi aleg culorile pentru fiecare desen, fiecare clipă.
 Anii sunt paginile cărţii şi fiecare moment reprezintă câte un desen alb-negru ce trebuie colorat. Mai mic sau mai mare, simplu sau cu numeroase detalii desenele vor reprezenta momentele importante ale vieţii. Zilele vor fi întotdeauna conturate mult mai intens – fiind mult mai clare – în timp ce nopţile vor lăsa mereu loc interpretărilor. De-a lungul timpului fiecare filă îşi va spune povestea. Uneori vom dori să arătăm desenele noastre şi altora, aletori vom împărţii planşele cu cineva – colorând împreună.

 Deschizând cutia cu felurite culori vom înţeleg că amintirile vor fi întotdeauna culorile reci şi tocite. Timpul îşi va spune, ca de obicei, cuvântul şi va lăsa mereu loc unor noi culori. Creioanele cele mai tocite sau care nu vor mai putea fi vreodată ascuţite reprezintă culorile cu care ne-am desenat copilăria. Primii paşi, primele cuvinte rostite, prima jucărie, primii prieteni, dar şi primul căţeluş cu care obişnuiam să ne jucăm o zi întreagă vor avea o nuanţă unică şi intensă. Cu cât adăugăm tot mai multe desene, culorile îşi pierd din intensitate şi strălucire, însă vom descoperii noi combinaţii de culori, de nuanţe.
 Stările şi emoţiile puternice vor fi mereu nuanţele calde., ce le vom putea ascuţi în orice clipă a vieţii, resimţind gustul şi intensitatea la nesfârşit. Vom colora fiecare clipă fie ea tristă, fie ea frumoasă. Vom încerca să rupem foile murdărite şi vom încerca să acoperim culorile şterse.large-2

 Fiecare pagină va avea într-un colţişor scris mic şi înghesuit câte un cuvânt ce ne va aduce mereu aminte de persoanele care au trecut prin viaţa noastră, dar şi de cele care au rămas. Ne vor aduce aminte de clipele în care am căutat un sprijin, un refugiu, o speranţă, dar şi de clipele în care noi am fost refugiu pentru alţii.
 Zâmbete, vise, dorinţe, inimi, toate vor prinde o culoare specială. Toate se vor regăsi în paginile îngălbenite de veacuri, dar vor lăsa suficient spaţiu pentru noi desene. Vom învăţa să pictăm un curcubeu, chiar dacă în urmă cu o pagină am desenat o furtună. Vom colora cerul cu mii de nuanţe şi vom aprinde fiecare stea pentru a îi da strălucire. Nu vom sta pe gânduri şi vom împlinim dorinţe cum nu vom ezita să fim fericiţi văzându-i pe alţii zâmbind.

 Balanţa se va înclina întondeauna în favoarea ta, trebuie doar să te poţi ridica de la sol şi să îţi conturezi scările pe care vei urca până la norul pe care vrei să îl atingi. Deşi timpul te va împiedica să dai vaiţă desenelor tale nu înceta să speri – lăsându-le alb-negru – viaţa are şi tonuri de gri.

____________________________________________________________

large-1

 Nota autoarei: Am obişnuit întotdeauna să închid ochii şi să asemăn persoanele, sunetele şi cuvintele cu diferite culori. Nu mare mi-a fost mirarea când am descoperit că lucrurilor care le asemănasem aceleaşi nuanţe aveau strânsă legătură – atât între ele cât şi cu amintirile mele. Timpul m-a învăţat cum să colorez, după am dat viaţă fiecărei file, iar acum împart desenele cu o altă inimă.

 Missimperfect12.

Scrisori în miez de noapte

large (5)” Cu siguranţă nu îţi vei aminti de mine acum, după atâta amar de timp, dar până la final vei ajunge să simţi tot ce simt şi eu.”

  Amintirea este o ancoră a trecutului prinsă în ţărmurile prezentului şi spălată de viitoarele valuri. Acum, în puterea nopţii, când toată lumea doarme, iar luna ascultă şoaptele mele, am prins ancora amintindu-mi de cei doi necunoscuţi de pe aleile pustii ale parcului. Stăteau împreună pe ultima bancă a străduţei principale. Cu siguranţă i-ai observat şi ce este cert… te-ai recunoscut, aşa cum în această clipă ţi-ai adus aminte de mine.

 Momentele frumoase ce îţi năvălesc acum prin minte mă amăgesc de nopţi bune. Atunci când liniştea învăluie totul te regăsesc de mii de ori, în mii de locuri. Închizând ochii încep să număr, cu speranţa că vei fi acolo când voi termina numărătoarea şi voi deschide ochii.

 Acum, după atâta timp, îţi vei aduce aminte de mine, de străina alături de care ţi-ai pierdut atâtea zile însorite şi atâtea nopţi furtunoase. Orele pierdute în care reuşeai să îţi deschizi sufletul, vindecându-ţi rănile vor fi amintiri vi. Vei simţi din nou parfumul nopţilor în care furtuna deranja liniştea ce en acoperea. În acele clipe sunetul vocii tale şi căldura corpului tău erau tot ce aveam nevoie.

 Deşi mă doare, m-am obişnuit cu lipsa ta, aşa cum şi tu te vei obişnui cu timpul. Treptat, vei simţi tot ceea ce am simţit şi eu. Vei simţi cum noaptea îţi răneşte corpul şi inima, în timp ce ziua îţi va trezi conştiinţa, făcând-o să te macine. Luna va fi singura care te va mai asculta, soarele singurul care te va mai încălzii, iar stelele singurele care îţi vor zâmbi.

” Acum, că ai ajuns la final, că simţi tot ceea ce am simţit, că ţi-ai adus aminte de srăina căreia îi spuneai că o iubeşti… este prea târziu. Străina din viaţa ta nu mai cunoaşte emoţiile.”

 Missimperfect12.

Exerciţii de înţelegere

 Ei bine, dragii mei, am revenit. Ştiu că mica mea pauză a afectat, mai mult sau mai puţin, dar fără prea multe păreri de rău am să vă spun că îmi este puţin cam dificil să îmi intru din nou în ritm. Clasa a XII-a mă solicită foarte mult şi o să dureze puţin până mă voi adapta. Ca de fiecare dată când nu sunt atentă la oră, făcând altceva (asta însemnând mai mereu), am prins puţin timp să visez. Am gândit din nou cu inima şi am lăsat sufletul să vorbească, dar despre asta vom vorbi altă dată.

large (2)Trecând la articolul în sine… am primit din partea doamnei mele diriginte o provocare, pe care nu am putut să o refuz şi pe care v-o propun şi eu la rândul meu. Este un exerciţiu simplu, dar care te ajută să te înţelegi. Provocarea sună cam aşa: ” Ne imaginăm că avem în faţă o fiinţă extraterestră, prietenoasă şi foarte curioasă să ne descopere. Cum îi vei explica ce este omul?”

Mereu am considerat că omul este o fiinţă complexă, dar în acelaşi timp foarte simplă. Este o fiinţă ce poate simţii şi resimţii fiecare clipă la intensitate maximă, poate fi capabil de lucruri aproape imposibile atunci când are un scop important.
Fiecare dintre noi greşim, simţim, înţelegm, însă mereu încercăm să ne îndreptăm comportamentul. Personalitatea este cea care ne defineşte, dar şi cea care ne diferenţiază.
Deşi fizic ne asemănăm, suntem unici prin ceea ce gândim şi simţim.
Ne dorim să fim înţeleşi, iubiţi, ne dorim să atingem obiective cât mai mari, dar de multe ori nu oferim nimic la schimb. Suntem capabili să iertăm şi să compătimim, să oferim ajutor şi protecţie. Suntem foarte curioşi, dorim să cunoaştem cât mai multe lucruri din miile de domenii, să descoperim large (3)necunoscutul. Simţim şi înţelegm orul, pierderea şi suferinţa. Cu greu uităm întâmplările ce au avut un impact puternic asupra noastră. Ne întoarcem mereu în locurile în care ne-am simţit protejaţi, acolo unde ne-am simţit acasă, la locurile sau fiinţele ce ne oferă o stare de bine şi de linişte.

 Pascal, caracteriza omul ca fiind ” o trestie cugetătoare”, o fiinţă relativ simplă, fragilă şi mică în faţa forţei naturii, a Universului, dar o fiinţă care gândeşte şi care este conştientă atât de fragilitatea sa, cât şi de momentul morţii. Este o fiinţă ce înţelege şi resimte pierderea şi moartea, dar care nu o poate accepta nici în ruptul capului.

Trecând şi analizând toate aceste lucruri, vă propun şi vă provoc să faceţi propriul exerciţiu de înţelegere. Răspunde într-un comentariu mai jos la provocare: ” Ne imaginăm că avem în faţă o fiinţă extraterestră, prietenoasă şi foarte curioasă să ne descopere. Cum îi vei explica ce este omul?”
Vezi cât de multe lucruri poţi descoperi despre modul tău de a gândi, de a vedea lucrurile şi lumea.

 Missimperfect12.

Cufărul cu amintiri

„… sau Manifestul Anilor Trecuţi”

 Recent întoarsă de la munte, mai exact de la vechia casă a bunicului, am decis să mă relaxez. M-am gândit foarte bine la acest articol, deoarece, renovând casa, am găsit un mic cufăr pe unul dintre rafturile pline de praf. Mi-am permis să îl deschid şi am rămas surprinsă când am descoperit ce era ascuns în acesta: fotografii vechi, livret militar, dar şi libret de economii, chitanţe, certificate, înştiinţări şi multe alte lucruri care au reuşit să îmi aducă aminte de vremuri mult apuse. M-am gândit să vă prezint câteva lucruri pentru a vă readuce aminte de bunici, străbunici (cei care i-au prins în viaţă), dar cel mai important lucru… pentru a vă readuce aminte cât de simpli erau oamenii acum jumătate de secol şi cât de simplă, dar grea, era viaţa la ţară. 

PicMonkey Collage

Mă gândesc cât mai serios că majoritatea adolescenţilor din ziua de azi nu au habar ce sunt mai exact ce sunt câteva obiecte din imagine sau la ce erau folosite. Am găsit zilele trecute o poză pe facebook, îmi pare foarte rău că nu am salvat-o, cu multe din obiectele colipăriei mele, printre care un creion şi o casetă. Sub poza respectivă era scrisă o afirmaţie: „Mulţi dintre copii de azi nu ştiu care este legătura între creion şi casetă.”

 Mă uitam, de asemenea, la copii din zona de munte. Ei încă ştiu să îşi trăiască copilăria, deşi tehnologia avansată este prezentă şi în viaţa lor, preferă să joace afară. Recunosc că mi-am adus aminte cu drag de anii copilăriei mele chiar cu o seară înainte să plec. Din întâmplare am coborât pe uliţa principală, acolo unde aveam maşina parcată şi am stat mai bine de 2 ore privind copii de toate vârstele jucând pititea.

pizap.com14397983365441pizap.com14397985385571 Cât despre oamenii mari? Ei bine sătenii din regiunea respectivă sunt foarte prietenoşi. Pe lângă asta sunt concentraţi pe muncile zilnice şi sunt axaţi strict pe ce este al lor. Am rămas surprinsă de un lucru uimitor, pe care să fiu sinceră nu credeam că îl voi întâlni, am întâlnit oameni frumoşi şi speciali în adevăratul sens al cuvântului. De ce spun asta? Din multiple motive, dar voi da pentru început 2 exemple personale.

 Am lăsat maşina descuiată, deşi nu era în faţa casei sau a curţii, ci 2 străzi mai jos. Timp de o săptămână şi jumătate nu a deschis nimeni maşina, deşi ştim cum suntem noi românii, curioşi.

 Stând în zonă de munte apa urcă ceva mai greu e unele străzi, din păcate şi pe strada mea, aşa că de fiecare dată sunt nevoită să cobor la câteva străzi, undeva între 3 versanţi la o fântână. După ce am umplut găleţile cu apă, am ajutat o bătrânică să îşi umple şi ea găletile. Pe drum, m-am întâlnit cu un domn pe care nu îl cunosc, dar care m-a ajutat cu găleţile, ducându-mi-le până la poartă.

Da! Se poate întâmpla asta şi în România. Revenind la pozele vechi… imediat ce le-am găsit mi-am dat seama că oamenii nu au fost întotdeauna invidioşi, duşmănoşi sau egoişti. Am realizat faptul că în urmă cu ani buni, oamenii erau mai calzi, mai apropiaţi unul de altul şi nu era această luptă constantă pentru bani şi putere.

 Stând în zonă de câmpie, undeva aproape de Bucureşti, pot spune că am văzut două lumi total diferite în aceeaşi ţară. Dacă aş fi pusă să aleg între Bucureşti şi Braşov (dau punct de reper Braşovul, deoarece satul meu este apropiat de Braşov) aş prefera să renunţ la capitală.

 Mă simt mândră şi mă bucur că oamenii din satul meu încă sunt aşa cum au fost şi bunicii şi străbunicii lor. Mă bucur că mă simt ca acasă şi că mă pot întoarce acolo mereu. Am realizat faptul că asta înseamnă să fi român şi am învăţat şi cum să o demonstrezi. Consider că, în ziua de azi, mulţi uită de unde pleacă, din ce în ce mai mulţi uită ce înseamnă să fi român în adevăratul sens al cuvântului. Sunt multiple tentaţii, recunosc, însă cine e de vină? Evident! Tot noi. Suntem capabili de fel de fel de nenorociri, nu spun că în alte ţări nu se întâmplă, dar la noi e exagerat şi ce e cel mai dur… nu luăm măsuri potrivite. Investim în mii de prostii, dar unde e ceea ce avem nevoie? Atunci, de ce ne mai întrebăm de ce mulţi ne arată cu degetul?

Stând şi gândind la rece mă întreb: ” Unde sunt oamenii de altă dată? Unde sunt anii de linişte?”

Missimperfect12.

 

Made in Romania

 Bună dragii mei! De curând, lucrând la noul meu proiect, am descoperit ceva foarte interesant şi cred cu tărie că ideea trebuie şi merită susţinută. Să o luăm cu începutul:

 Suntem cu toţii de acord că fiecare ţară, fiecare popor are ceva aparte, ceva prin care se caracterizează. De-a lungul timpului, noi, românii, am fost jigniţi poate chiar şi marginalizaţi, însă cel mai grav este faptul că nu am luat măsuri. În urmă cu câteva zile, am luat un interviu unui francez venit în vanacnţă, da! În ţara noastră, mai exact în depresiunea Întorsurii Buzăului. Ceea ce, personal, m-a uimit a fost răspunsul la întrebarea: ” Pourquoi vous voulez voyager en cette région? Pourquoi la Roumanie?” (De ce aţi dorit să călătoriţi în această regiune? De ce România?). Răspunsul a fost unul scurt şi foarte clar: ” Parce que la Roumanie est un pays très fantastique. Cette zone est magique. Les villages sont traditionnels. Au fil du temps les villages et les traditions ont été conservés très bien.” (Deoarece România, este o ţară fantastică. Această zonă este magică. Satele sunt tradiţionale. De-a lungul timpului satele şi tradiţiile s-au păstrat foarte bine.)

PicMonkey Collage

 De la mitul lui Dracula până la costumul tradiţional românesc, mâncarea autentică şi obiceiuri, România are ceva aparte, ceva special. Dacă stăm şi analizăm situaţia la rece, eliminând toate „mânăriile” diverşilor oameni de afaceri şi parlamentari, multiplele scandaluri mondene de care ne lovim aproape zilnic, am putea vedea şi frumuseţea tării noastre, România.

PicMonkey Collage 2

 

 Avem un potenţial turistic foarte mare, însă nu investim. Domnul Raphael (domnul care mi-a acordat interviul), în vârstă de 53 de ani, îmi spunea: ” Je viens en Roumanie depuis 3 ans et bien sur je reviendrai toujours. Roumanie est un havre de paix et de beauté” (Vin în România de 3 ani şi de sigur, voi reveni întotdeauna.). Dacă acest domn a fost fascinat de frumuseţea tării, supranumind-o  „Un paradis al liniştii şi al frumosului”, atunci cu siguranţă şi alţii vor fi fascinaţi.

 

Missimperfect12.

Suflete pereche

large

 Cineva, cândva a spus că sufletul pereche este, dacă ar fi să îl definim, persoana în preajma căreia poţi fii cu adevărat tu însuţi şi când te uiţi în ochii ei, te simţi acasă, în siguranţă.

 Cu toţii căutăm acea persoană perfectă pentru noi, dar nu ne dăm seama că sufletul nostru pereche nu este persoana care ne iubeşte aşa cum dorim noi să fim iubiţi, de fapt, este persoana care ne iubeşte aşa cum avem nevoie să fim iubiţi. Este persoana în ochii căreia vezi lumea întragă şi persoana pentru care am fi capabili să străbatem întreg Pământul în lung şi în lat.

 

 Cum îţi dai seama că ai găsit persoana potrivită? Simplu. Îţi vei da seama atunci când vei înţelege că eşti în stare să îi oferi totul fără regrete, iar persoana din faţa ochilor tăi îţi oferă deja tot ce are. Atunci când vei vedea că simpla ei prezenţă te face fericit/ă, că te simţi în siguranţă, că nu îi place să vadă tristeţea în ochii tăi şi când vei vedea grija ce i-o porţi şi ţi-o poartă, atunci vei fi sigur/ă că ai găsit persoana perfectă.

_____________________________________________________________

Ei bine, am postat, iată, şi primul articol din categoria „Cuvinte pentru suflet”. Am decis că aceste articole vor fi legate de diferite probleme, situaţii şi nu numai din viaţa noastră. Voi încerca să explic cum văd eu lucrurile şi voi încerca să găsesc şi o soluţie, dacă va fi nevoie. Vă pup :*

 

Missimperfect12.