Nopti Intunecate – Partea a 3-a

Am ramas uimiti, vazand cum pasii doctorului se apropiau, scartaind pe podea. Parca din reflex, mainile mi-au zburat catre draperii si le-am dat la o parte, lasand razele soarelui sa-si faca loc prin geamul muradar. Doctorul ramasese in mijlocul unui pas, iar mana pe care cazuse lumina se inrosise. In ochi i se citea furia, dar nu putea veni mai aproape de noi, asa ca ramase in coltul holului, pe care intunericul ramasese cazut precum o perdea. Stiam ca, daca o luam in directia opusa si coboram repede, nu avea cum sa vina dupa noi. Am alunecat pe sub cadrul usii, lasand in urma intunericul care parca venea spre noi, cu bratele sale intortocheate.

Dar, inainte sa ajung la parter, m-a trecut un fior rece pe sira spinarii. In fata ii vedeam pe George, Ana si Madalina, alergand pe scari in graba. Dar nici urma de Raluca. Ramasese in urma, si fara indoiala ca doctorul o prinsese. Nu am stat sa ma gandesc la consecinte, pur si simplu am fugit inapoi, lasandu-ma cuprinsa de intuneric, si am cautat-o din privire. Nu a durat mult. Prin ceata, se zarea silueta in forma de mantie a gazdei noastre, tinand de mana o fata subtire, careia i-ai fi dat 15-16 ani daca n-ai fi cunoscut-o. Coltii lui pareau si mai luminosi acum, in intuneric, si se apropiau de gatul victimei, unde jugulara iesea in evidenta mult mai mult decat ar fi trebuit. Tipetele sfasietoare ieseau unul dupa altul, iar ochii mei erau plini de lacrimi. Totusi, acelasi curaj nebun care ma dusese aici m-a facut sa raman. Am cotrobait prin geanta pusa peste umarul drept. Ce aveam acolo? Cateva lumanari… Nu erau bune. Trebuiau aprinse cu ceva. Usturoi. Sigur aveam si usturoi, dar nu reuseam sa ajung la el. Poate ca, in graba noastra, l-am lasat in coltul bucatariei. Apoi, am dat cu mana de ceva rece, subtire, si, urmandu-i conturul, am vazut ca sa despica in trei. O cruce. Am decis sa sper ca miturile despre vampiri si lucruri sfinte erau adevarate si am scos repede crucea din buzunarul interior.

Era prea tarziu. Coltii erau infipti bine in gatul Ralucai, iar ea era prea speriata ca sa mai spuna ceva. Sau poate lesinase. Era greu sa-mi dau seama. Dar totusi, am indraznit sa sper. M-am apropiat de gatul lui si l-am atins usor cu crucea. Se auzi din nou un marait, in timp ce pielea lui se facu la fel de rosie precum mai devereme, in camera. Un liliac mare si negru aparu in fata mea, apoi disparu in intuneric. Deci, doctorul se putea transforma in liliac…

Am lasat asta, totusi, hotarata sa-mi amintesc din nou mai tarziu. Am incercat s-o trezesc pe Raluca, dar aceasta nu-si revenea. Atunci am vazut o silueta intunecata, careia nu-i puteam descifra trasaturile. Se apropia usor si intinse mainile spre Raluca.

– George? am intrebat, nesigura.

Dadu din cap si o lua in brate, mergand usor in fata mea. Toata casa era intunecata, precum o noapte care se lasase in mijlocul zilei. A dus-o pana la pragul usii, apoi a disparut. Am vazut ca usa era incuiata, asa ca m-am gandit ca a plecat sa caute cheia. Apoi, l-am vazut din nou, cu Madalina si Ana in stanga si in dreapta.

– Ati reusit! zise Ana zambind, dar zambetul ii pali cand o vazu pe Raluca. Ce-a patit?

– Doctorul a muscat-o, am zis, realizand abia atunci cat de speriata eram. Daca n-ar fi fost George sa o aduca pana aici…

George m-a privit ciudat, si atunci am inteles. Nu fusese el. Dar cine? Cine putea sa ne ajute in casa asta? Doctorul iesea din discutie, Mihai probabil ca nu reusise sa scape de data asta… Poate ca zvonurile despre fantome nu erau doar zvonuri.

– Aveti cheia? am intrebat.

Sigur puteam sa le povestesc altadata, cand toti vom fi in siguranta. Madalina scoase la inaintare zambetul ei de „ti-am luat-o inainte” si zdrangani un rand de chei vechi si ruginite. Le-am incercat pe toate, iar eu am continuat sa-mi tin mana strans pe cruce, privind cu atentie prin intuneric. Am fost usurata cand usa s-a deschis, cu scartaitul ei deja obisnuit, si am privit din nou la buruienile din gradina. Pasind pe treptele casei, un gand era clar in mintea mea: Nu aveam sa ma mai intorc vreodata.

George o cara pe Raluca, leganandu-se usor, cu Ana plangand in spatele lui. Am suspinat. Era o zi prea frumoasa pentru ca noi sa fim atat de tristi…

Deodata, am observat umflatura din buzunarul meu. Am scos la lumina foaia de hartie, care imi iesise complet din minte. Literele nu pareau sa aiba nici un sens, dar stiam ca nu voi renunta sa incerc sa le descifrez…

Anunțuri