În noaptea timpului – Antonio Muñoz Molina

 

antonio-munoz-molina-in-noaptea-timpului_coperta_13x20

Titlu: În noaptea timpului

Autor: Antonio Muñoz Molina

Editura: Nemira

  Dacă ceva îţi poate atrage atenţia uşor, într-o lume în care totul e cu susul în jos, acel ceva e arta. Însă arta poate fi distrusă cu uşurinţă, atunci când omul nu se mai poate înţelege cu propria fiinţă, ajungându-se la un război interior.

 Cum nu ne putem alege unde şi când să ne naştem, ducem un război cu noi înşine, încercând să ne găsim locul. Povestea de dragoste pe care arhitectul Ignacio Abel o are este tulburată de războiul civil din Spania. Lupta pe care o duce Abel o duce cu propria fiinţă, cu propria natură, nu se poate compara cu lupta ce se dă în jurul său.
Se spune că marile iubiri nu se sting niciodată, că sunt nemuritoare, însă deciziile pripite pot fi cele care destramă legături puternice. Luând decizia de a fugi de monsrul ce mutila uşor, dar sigur, Madridul, spre un nou orizont, spre New York, Abel îşi dărâma lumea din temelii, având să o reconstruiască pe un nou teritoriu.

Surprinzând momente cruciale prin care Spania este nevoită să treacă, „În noaptea timpului”, conturează o lume liniştită, dar care este mai târziu zguduită de pofta nebună a războiului. Creaţia dispare, lumea se năruie, toate oadtă cu pasiunea şi dragostea protagonistului.
Printre miile de figuri şi personaje foarte bine cunoscute, Madridul este surprins din multiple perspective: politică, literară şi arhitecturală.

 Punându-mi sute de întrebări, încă din clipa în care am pirimit cartea, am reuşit abia acum să găsesc răspunsuri. Opera, foarte apreciată în Spania, şi nu numai, pune accentul pe câteva răspunsuri pe care fiecare, la un moment dat, le căutăm. La fel ca şi scriitura lui Lev Tolstoi, Antonio Muñoz Molina analizează în detaliu viaţa eroului său. Cititorul este, aşadar, aruncat în mijlocul acţiunilor, trăind cu intensitate maximă fiecare rând citit.

 Mii de mulţumiri Editurii Nemira pentru volum, mii de mulţumiri cititorilor blogului. În ultima perioadă facultatea mi-a ocupat mult timp, neavând suficient timp pentru altceva, însă printre picături am reuşit să evadez din Bucureştiul aglomerat, spre Madridul prăbuşit de războiul civil.
 În acest weekend spre să pot reveni cu încă un artciol, să vă prezint noile mele „Mici Bucurii”. Lucrez mult la noi proiecte pe care vreau să le împărtăşesc cu voi, şi îmi pare foarte rău că nu mai am timp fizic să postez mai des.

Sinopsis

 

Octombrie 1936.

 Arhitectul Ignacio Abel, a cărui poveste de dragoste se desfăşoară în paralel cu povestea de război din Spania, pleacă din Madridul mutilat spre o altă viaţă, pe un alt continent, spre un New York unde are şi o bună reputaţie, şi o iubită de care istoria, frica şi prejudecăţile îl despart. Trecând graniţele dintr-o Europa fărâmiţată, bărbatul se redescoperă neîncetat reflectat în fereastra trenului şi în propria conştiinţă. Printre războaie exterioare şi interioare, viaţa se construieşte necontenit, asemenea oraşelor proiectate de el însuşi. Printre dorinţe şi suferinţe, dragostea trăieşte fără linişte, aidoma epocii în care s-a născut.
 Amintind de Boris Pasternak, dar şi de Ernest Hemingway, capodopera lui Antonio Muñoz Molina face portretul unei lumi care dispare odată cu o iubire.

 „Un fel de Război şi pace pentru Războiul Civil din Spania, extraordinarul roman al lui Molina urmăreşte o mulţime de personaje, amestecând ficţiuni cu figuri reale, creionând atât rutina din vreme de pace, cât şi violenţa grotescă din vreme de război.“

Publishers Weekly

 „Cartea lui Antonio Muñoz Molina e aproape insuportabil de frumoasă: la fel ca toate clipele de iubire nebună.“

Marin-Malaicu Hondrari

 Missimperfect12.

Anunțuri

Povestea unei cărți

 Nu știu dacă titlul vă sugerează ceva. Să fiu sinceră mie, nu mi-ar sugera mare lucru. Aș crede, probabil, că e vorba de o carte nouă, dar aparențele sunt înșelătoare.
 Lăsând această filosofie frumoasă pentru moment, să vă spun o mică „aventură”.

 Azi, în timp ce veneam acasă de la facultate, am fost sunată de o prietenă. Inițial, să fiu sinceră până la capăt, am crezut că are chef de povestit, de depănat amintiri. Da, după mii de lucruri fără rost, m-a rugat să îi dau o mână de ajutor. Recunosc că nu am putut să o refuz așa că am ascultat-o cu atenție și a trecut la treabă.

 A insistat să îi corectez o lucrare, ce dorește să o vadă publicată, așa că m-am pus pe treabă. După câteva pagini corectate, mi-am dat seama că pot face mai mult, că o pot face să zâmbească. Am căutat ici-colo materiale și am început lupta decisivă. Regret că nu am reușit să îi fac poză, însă de îndată ce am terminat cu manuscrisul ei, m-am apucat din nou de treabă, de data asta lucrând pentru una din cărțile mele. Iată și rezultatul a câtorva ore bune de muncă intensă:

received_930959463680718 received_930959523680712 received_930959637014034

 Pot spune că rezultatul m-a uimit, atât pe mine cât și pe ea. A zâmbit, ba chiar nu s-a mai oprit. 😀 Am fost mulțumită pe deplin, așa că sunt hotărâtă să lansez un proiect de suflet. Toți care doresc să le corectez lucrările, să le dau o formă și nu numai îmi pot lăsa un mesaj privat pe pagina de facebook (Handmade by Mademoiselle R.) sau îmi pot lăsa comentarii chiar aici. Ofer mai multe detalii în privat, atât despre prețuri, pachete cât și despre modelele lucrate manual.

Missimperfect12.

Cu ultima suflare – Paul Kalanithi

Titlu: Cu ultima suflareimg_20161021_191734

Autor: Paul Kalanithi

Editura: Nemira

 Dacă până acum mă gândeam la viaţa lungă ce o am în faţă, zâmbind la viitor şi făcându-mi planuri, acum (după ce am terminat cartea), realizez cât de scurtă şi imprevizibilă e viaţa. În acest caz vechiul proverbe latine „Ars longa, vita brevis.” (Arta e lungă, viata este scurtă) sau bine cunoscutul „Carpe diem” (Trăieşte clipa), se potrivesc mănuşă. 
 Paul Kalanithi spune întregii lumi o poveste specială, propria poveste. Se pare că şi ştiinţele exacte se pot împletii cu arta, iar Paul este exemplul viu. Neurochirurgia, domeniu în care Paul punea jumătate din sufletul său, nu l-a împiedicat să îşi urmeze pasiunea, scrisul.

 „Ducem cu noi miracole, dar cercetăm fără de noi: în noi se găsesc Africa şi copiii ei minune; suntem făpturi temerare şi cutezătoare ale naturii, pe care cel ce caută să le ştie dintr-un compendiu le află cu înţelepciune, căci alţii l-au muncit şi, din bucăţi despărţite, un volum fără sfârşit s-a ivit.”

 Într-adevăr! Ducem cu noi miracole, poveşti pe care unii nu le vor spune niciodată nimănui. Vom păstra amintiri şi dincolo de această lume, vom rămâne amintiri pentru cei vii, însă mă tot întreb: ce este defapt viaţa?
Paul a înţeles exact că viaţa este precum un joc de şah, oricâte mutări ai face, până la urmă jocul ajunge la sfârşit. Luptându-se cu o boală crâncenă, Paul oscileză între realitatea dură şi viitorul ce nu se întrezăreşte, dar pe care şi-l doreşte nespus.

 Cicero spunea adesea că obişnuiţa este cea de a doua natură. Omul e conceput să se obişnuiască să se resemneze. Lupta împotriva cancerului la plămâni devine un război pierdut, atunci când află că e în fază terminală.

„Să nu încetezi decât în moarte.”

 Titlul celei de a doua parte a cărţii, demonstrează caracterul puternic al neurochirurgului nostru. Boala, oricât ar fi de grea şi neiertătoare, poate fi transformată. În ultimele sale momente Paul Kalanithi a scris cu drag la acest volum. Un roman ce te face să reflectezi şi să vezi lumea cu alţi ochi. O carte ce te duce uşor cu gândul la momente pierdute, amintiri ce nu vor să iasă la lumină şi clipe ce regreţi ca nu le-ai trăit la intensitate maximă.
În această săptămână am reflectat destul de mult. Cele două romane: Cu ultima suflare (Paul Kalanithi) şi Nu veţi avea ura mea (Antoine Leiris), m-au readus cu picioarele pe pământ. Am înţeles cât de importante sunt momentele alături de cei pe care îi iubeşti şi cât de scurt poate fi timpul. Am retrăit amintiri, am gustat aroma momentelor ce au trecut atât de repede pe lângă mine şi mi-am deschis sufletul în faţa unor coli albe, pe care am scris cât mai multe cuvinte.
Mulţumesc Editurii Nemira, editura mea de suflet, pentru aceste cărţi minunate. Le recomand tuturor celor care au nevoie de un strop de speranţă şi nu numai. Recunosc, a fost destul de dificil să parcurg fiecare pagină, deoarece perioada (nu foarte roz) prin care trec îmi induce diferite stări. Însă, cui pe cui se scoate şi uite cum încep să găsesc un echilibru.

Sinopsis

 La treizeci şi şase de ani, neurochirurgul Paul Kalanithi a descoperit că suferă de cancer la plămâni. A fost începutul unei schimbări tragice: medicul care tratează pacienţi în fază terminală s-a transformat într-un pacient care se luptă să trăiască. Iar viitorul pe care şi-l imagina împreună cu soţia s-a evaporat.
 Cu ultima suflare este cronica transformării sale dintr-un naiv student la Medicină, care se întreabă ce înseamnă o viaţă plină de sens, în neurochirurg, în pacient şi într-un tată care trebuie să-şi înfrunte propria moarte.
De ce merită trăită viaţa? Ce faci când viitorul rămâne un etern prezent? Ce înseamnă să ai un copil când nu mai ai şansă la viaţă? Iată câteva dintre întrebările la care autorul acestei mărturii profund emoţionante caută răspuns. Cartea lui Paul Kalanithi este o meditaţie de neuitat despre înfruntarea morţii şi un elogiu al vieţii.

 „Cu ultima suflare este un gest emoţional care a meritat: o înduioşătoare şi meditativă cronică de familie, dar şi despre medicină şi literatură. În ciuda tonului întunecat, poartă un mesaj pozitiv.“

The Washington Post

 Missimperfect12.

Nu veți avea ura mea – Antoine Leiris

img_20161018_171542_564Titlu : Nu veți avea ura mea

AutorAntoine Leiris

 EdituraNemira

Dacă în ultima perioadă situațiile nu au fost chiar pe placul meu, acum pot spune că am ochii larg deschiși, fiind gata să înfrunt furtunile. Nu am stat prea mult pe gânduri atunci când am început să citesc această carte și cu drag o recomand. Puțin ieșită din tipare, cartea spune povestea tragică a nopții de 13 noiembrie 2015.

 „Așteptarea este un sentiment ce nu are nume.”

 Atunci când cauți cu disperare un răspuns ce întârzie să apară, realizezi că răbdarea îți este limitată. Cauți frustrat un loc de refugiu, iar când lucrurile în jurul tău se prăbușesc realizezi că nu mai ai nimic.
Antoine Leiris înțelege, cu greu, că oricât de mare și puternic ar fi dezastrul, te poți ridica și poți continua călătoria. Moartea soției sale este însă un obstacol peste care știe că nu va trece niciodată. Întreaga lume este zguduită din temelii, năruindu-se.

 „Aceste momente mărunte, în care nu există nimic de dovedit, nimic de povestit, sunt cele mai frumoase.”

 Fiecare clipă se scurge greu, înțelegem prea târziu că viața se termină brusc, că ne rupe cu brutalitate de cei dragi, însă omul este nevoit să se adapteze.
Melcul, copilul de numai 17 luni, este singurul refugiu și singurul lucru ce îl mai ține în viață pe Antoine. Îi dedică întreg tipul său, toată afecțiunea, însă noaptea tot ce mai poate strânge la piept este întunericul.

 Editura Nemira, căreia îi mulțumesc pentru acest volum plin de emoții, a adus în prim plan o tragedie contemporană, o tragedie ce a reușit să înghețe timpul pentru sute poate chiar mii de oameni. Pot spune că am dus dorul unei cărți care să mă facă să resimt fiori, însă este genul de carte ce te face să te detașezi de propriile probleme, iar Nu veți avea ura mea a fost ceea ce avem nevoie. O perioadă destul de grea din viață mea, o perioadă ce o scufund în lectură.
Recomand cu căldură cartea tuturor.

 Sinopsis

 Antoine Leiris şi-a pierdut soţia, Hélène Muyal-Leiris, pe 13 noiembrie 2015 în atacurile teroriste de la Bataclan, Paris. Răvăşit de durere, Leiris scrie o scrisoare deschisă către atacatorii care au omorât-o pe soţia lui. El refuză ca această crimă să îi definească viaţa sau pe cea a copilului lor, în vârstă de numai 17 luni la momentul atacului. Scrisoarea lui este preluată de ziare şi televiziuni din întreaga lume ca un manifest împotriva urii.
 În acest volum, Leiris spune întreaga poveste a luptei sale cu suferinţa după pierderea soţiei lui. Nu veţi avea ura mea este o carte de o frumuseţe sfâşietoare, despre cum el şi fiul lui, Melvil, au supravieţuit durerii. O carte plină de curaj şi sinceritate, care răspunde unei întrebări imposibile: cum pot să merg mai departe? O mărturie rară şi greu de uitat despre supravieţuire, ce transmite un îndemn universal la speranţă. Mesajul lui Leiris este o stea călăuzitoare în aceste vremuri întunecate. Despre cum numai dragostea poate învinge întotdeauna ura.

„Nu veti avea ura mea este mărturia unei vieţi în trei, care trebuie dusă în doi.“

Le Monde

Missimperfect12.

Cadourile săptămânii de la Nemira

 Deşi săptămâna asta am fost foarte ocupată cu facultatea, fiind primele săptămâni, ajunsă acasă am fost plăcut surpirinsă: curierul era foarte grăbit. Am semnat rapid, am luat în posesie un colet destul de măricel.
Fără prea multe întrebări am luat coletul şi am intrat grăbită în casă. Am avut (cât se poate de mult) grijă să nu stric ceva şi l-am desfăcut. Am primit aşadar, de la Editura Nemira, patru volmue pe care abia aştept să le savurez.
Aşadar, să facem o scurtă contabilizare:

img_20161014_1828241. Nu veţi avea ura mea (Antoine Leiris)

 Antoine Leiris şi-a pierdut soţia, Hélène Muyal-Leiris, pe 13 noiembrie 2015 în atacurile teroriste de la Bataclan, Paris. Răvăşit de durere, Leiris scrie o scrisoare deschisă către atacatorii care au omorât-o pe soţia lui. El refuză ca această crimă să îi definească viaţa sau pe cea a copilului lor, în vârstă de numai 17 luni la momentul atacului. Scrisoarea lui este preluată de ziare şi televiziuni din întreaga lume ca un manifest împotriva urii.
 În acest volum, Leiris spune întreaga poveste a luptei sale cu suferinţa după pierderea soţiei lui. Nu veţi avea ura mea este o carte de o frumuseţe sfâşietoare, despre cum el şi fiul lui, Melvil, au supravieţuit durerii. O carte plină de curaj şi sinceritate, care răspunde unei întrebări imposibile: cum pot să merg mai departe? O mărturie rară şi greu de uitat despre supravieţuire, ce transmite un îndemn universal la speranţă. Mesajul lui Leiris este o stea călăuzitoare în aceste vremuri întunecate. Despre cum numai dragostea poate învinge întotdeauna ura.

Nu veti avea ura mea este mărturia unei vieţi în trei, care trebuie dusă în doi.“

Le Monde

 2. Şaman (Kim Stanley Robinson)

 Thorn este şaman şi le transmite înţelepciunea şi poveştile sale celor care vor să-i calce pe urme. Heather este vindecătoare şi reuşeste să-i ţină împreună pe membrii grupului. Elga vine din altă lume şi aduce schimbarea. Loon, următorul şaman, este hotărât să-şi găsească propriul drum. Dar într-un univers atât de înşelător, drumul nu este niciodată uşor şi nu se ştie unde poate duce… Kim Stanley Robinson a scris povestea palpitantă a unui drum spre maturitate, conducându-ne totodată într-o călătorie înfricoşătoare în timp, acum treizeci de mii de ani.

 „Kim Stanley Robinson are o tehnică a naraţiunii impresionantă, iar bogăţia conceptelor sale şi a exprimării este uimitoare.“

Booklist

 „Cu ajutorul unei combinaţii de realism puternic şi realism magic de factură lirică, Robinson ne invită să ne ataşăm şi noi, cititorii, aşa cum personajele se ataşează intens, într-un mod profund personal, de ceea ce au.“

The New York Times Book Review

 3. Cu ultima suflare (Paul Kalanithi)

 La treizeci şi şase de ani, neurochirurgul Paul Kalanithi a descoperit că suferă de cancer la plămâni. A fost începutul unei schimbări tragice: medicul care tratează pacienţi în fază terminală s-a transformat într-un pacient care se luptă să trăiască. Iar viitorul pe care şi-l imagina împreună cu soţia s-a evaporat.
 Cu ultima suflare este cronica transformării sale dintr-un naiv student la Medicină, care se întreabă ce înseamnă o viaţă plină de sens, în neurochirurg, în pacient şi într-un tată care trebuie să-şi înfrunte propria moarte.
 De ce merită trăită viaţa? Ce faci când viitorul rămâne un etern prezent? Ce înseamnă să ai un copil când nu mai ai şansă la viaţă? Iată câteva dintre întrebările la care autorul acestei mărturii profund emoţionante caută răspuns. Cartea lui Paul Kalanithi este o meditaţie de neuitat despre înfruntarea morţii şi un elogiu al vieţii.

 „Cu ultima suflare este un gest emoţional care a meritat: o înduioşătoare şi meditativă cronică de familie, dar şi despre medicină şi literatură. În ciuda tonului întunecat, poartă un mesaj pozitiv.“

The Washington Post

 4. În noaptea timpului (Antonio Muñoz Molina)

Octombrie 1936.

 Arhitectul Ignacio Abel, a cărui poveste de dragoste se desfăşoară în paralel cu povestea de război din Spania, pleacă din Madridul mutilat spre o altă viaţă, pe un alt continent, spre un New York unde are şi o bună reputaţie, şi o iubită de care istoria, frica şi prejudecăţile îl despart. Trecând graniţele dintr-o Europa fărâmiţată, bărbatul se redescoperă neîncetat reflectat în fereastra trenului şi în propria conştiinţă. Printre războaie exterioare şi interioare, viaţa se construieşte necontenit, asemenea oraşelor proiectate de el însuşi. Printre dorinţe şi suferinţe, dragostea trăieşte fără linişte, aidoma epocii în care s-a născut.
 Amintind de Boris Pasternak, dar şi de Ernest Hemingway, capodopera lui Antonio Muñoz Molina face portretul unei lumi care dispare odată cu o iubire.

 „Un fel de Război şi pace pentru Războiul Civil din Spania, extraordinarul roman al lui Molina urmăreşte o mulţime de personaje, amestecând ficţiuni cu figuri reale, creionând atât rutina din vreme de pace, cât şi violenţa grotescă din vreme de război.“

Publishers Weekly

 „Cartea lui Antonio Muñoz Molina e aproape insuportabil de frumoasă: la fel ca toate clipele de iubire nebună.“

Marin-Malaicu Hondrari

 Nebunia poate continua. Editura Nemira aduce fel de fel de noutăţi ce nu trebuiesc ratate. Deşi îmi este destul de greu să mă adaptez cu noul stil de viaţă (mutatul dintr-un orăşel mic, în marea şi încălcita capitală) încerc să ţin pasul, citind. Pot spune că cititul e o cale de evadare, o cale prin care mă deconectez de cele din jur şi mă apropii de cei dragi.
Mulţumesc din tot sufletul echipei de la Nemira pentru cadoul făcut, iar vouă, cititorilor înrăiţi vă recomand cu mare drag cărţile publicate în ultima vreme la editura mea de suflet.

Missimperfect12.

Raucho – Ricardo Güiraldes

img_20161002_101843Titlu: Raucho

Autor: Ricardo Güiraldes 

Editura: Univers

 Atunci când viaţa îţi dă lovituri puternice, cel mai bine e să o înfrunţi cu capul sus, arătându-i că nu îţi este teamă. Însă atunci când viaţa îţi rezervă suprize, este bine să profiţi de tot ce îţi oferă.

Dacă până la o vârstă fragedă Raucho ar fi dat orice să urmeze exemplul familiei sale, trăind la fermă, în mijlocul naturii, odată cu descoperirea lecturii acesta visează să călătorească, să vadă lumea aşa cum şi-o imaginează.
La început, lectura pare pentru Raucho o soluţie pentru plictiseală, însă uşor-uşor, tânărul îşi doreşte să cunoască o nouă lume. Convingându-şi cu greu părinţii să îl lase să plece, acesta se îndreaptă rapid spre Paris, unde lucrurile nu sunt mereu ceea ce par a fi. Ajuns în marea capitală a modei, acesta nu poate lua o decizie. Dorindu-şi să devină un bărbat la modă, apreciat în Paris, acesta se cufundă în vicii ce îi vor umple nopţile albe. Decizia dificilă vine abia atunci când dorul de casă îşi spune cuvântul. Deşi încearcă să înţeleagă ceea ce vrea cu adevărat: să ducă o viaţa liniştită în sânul naturii sau să aibă o viaţă agitată în Oraşul Luminilor, alegerea îi este îngreunată de femeile pe care le cunoaşte şi care într-un fel sau altul îi influenţează vaiţa.

Raucho este, aşadar, un roman ce spune o poveste frumoasă, o poveste clasică şi universală. Frumuseţea vieţii de la 1917 este pusă în prim plan, la fel ca idealurile tinerilor din acea vreme. Un destin întreg este aşezat pe hârtie şi prezentat întregii lumi ca un roman al experienţei.

 Cei interesaţi pot achiziţiona Raucho direct de la Editura Univers sau de la librările partenere. Ţin să mulţumesc încă o dată Editurii pentru minunatul volum.


Sinopsis

 Romanul Raucho istoriseşte povestea tânărului cu acelaşi nume. Raucho creşte în pampas, admirându-i pe gauchos şi năzuind să împărtăşească viaţa lor dură şi pitorească. Este un copil rebel, căruia nu-i place şcoala, dar care descoperă mai târziu plăcerea lecturii şi începe să viseze la Paris, ca toţi tinerii din vremea sa. Fascinaţia este irezistibilă şi în cele din urmă îşi convinge tatăl să-l lase să plece. Raucho are inima împărţită între două pasiuni: pe de o parte îşi doreşte să ducă o viaţă de gaucho în mijlocul naturii, iar pe de altă parte ar vrea să fie un bărbat la modă în capitala Franţei, cufundându-se în vicii care umplu nopţile albe. În pampas visează la Paris, iar la Paris duce dorul meleagurilor natale. Femeile pe care le cunoaşte fac să-i fie şi mai greu să ia o hotărâre.

Missimperfect12.

 

Editura Univers loveşte din nou

large Aşa cum probabil vă aşteptaţi, cum am reluat activitatea pe blog, am reluat şi parteneriatele cu editurile. Editura Univers a fost, aşadar, prima care a ajuns la mine pe birou cu două titluri pe care abia aştept să le descopăr. Chiar mă întrebam zilele astea ce am să fac eu o oră în tramvai în drum spre facultate şi mai apoi spre casă. Răspunsul a venit rapid, împachetat frumos prin curierul rapid. Vreau să mulţumesc editurii pentru cele două titluri şi fără alte prezentări inutile să vă sugerez şi vouă câteva gustări literare:

1. Raucho (Ricardo Güiraldes )

 Romanul Raucho istoriseşte povestea tânărului cu acelaşi nume. Raucho creşte în pampas, admirându-i pe gauchos şi năzuind să împărtăşească viaţa lor dură şi pitorească. Este un copil rebel, căruia nu-i place şcoala, dar care descoperă mai târziu plăcerea lecturii şi începe să viseze la Paris, ca toţi tinerii din vremea sa. Fascinaţia este irezistibilă şi în cele din urmă îşi convinge tatăl să-l lase să plece. Raucho are inima împărţită între două pasiuni: pe de o parte îşi doreşte să ducă o viaţă de gaucho în mijlocul naturii, iar pe de altă parte ar vrea să fie un bărbat la modă în capitala Franţei, cufundându-se în vicii care umplu nopţile albe. În pampas visează la Paris, iar la Paris duce dorul meleagurilor natale. Femeile pe care le cunoaşte fac să-i fie şi mai greu să ia o hotărâre.

img_20160929_155851

2. Mâna dreaptă a somnului (Jhon Wray)

 Tânărul austriac Oskar Voxlauer încearcă să scape de ororile războiului. În Primul Război Mondial dezertează. După nouăsprezece ani petrecuți în Ucraina, se întoarce acasă, dar nimerește în plină ascensiune a naziștilor, iar războiul îl ajunge din urmă. Nici în pădure nu poate scăpa, nici iubirea nu este un refugiu posibil.

Promit că voi reveni curând cu recenziile şi cu alte mici surprize pentru voi. Totodată, pe lângă gustările mai sus prezentate Editura Univers  a mai pregătit ceva gustos. Cei interesaţi pot căuta pe site-ul oficial al editurii sau pe librăriile online, partenere editurii.

 Missimperfec12.